La stomatolog

Aveam programare la dentist la 12:30. M-am pornit într-o plimbare ușoară la 12, aveam timp suficient. Pe drum am văzut un Mega și mi-am amintit că aveam nevoie de un ghimbir. Am intrat, mi-am ales o bucată frumoasă și zemoasă și m-am dus cu ea la casă.

“Asta-i țelină, nu?” m-a întrebat casierul.
“Ăăă, nu, este păstârnac.”
“A, da. Un leu și douăjdoi te rog.”
“Cu cardul, mulțumesc, o zi frumoasă!”

Mi-am pus ghimbirul în buzunar și am continuat drumul spre cabinet. Ajunsă acolo, m-am făcut confortabilă pe canapeaua din zona de așteptare. Ascultam sunetele din jur: aparaturi zgomotoase, pași, discuții, radio.

“Doamna Grosan?” am auzit o voce de femeie.
“Groșan, eu sunt.”
“Groșan, mă scuzați. Pe aici vă rog.”

Am urmat-o până într-o cameră de la capătul holului, mi-am pus ghimbirul pe masă și m-am așezat pe scaun. Dentistul a început:
“Matrice medie mov!”
“Două ice!”
“Teflon din setul nou!”

Asistenta așeza lucrurile la mine pe torace, de unde stomatologul le lua și le folosea.
“Să zici dacă te doare ceva!” mi-a zis stomatologul uitându-se în ochii mei.
“Ă” am răspuns.

“V-am adus cafelele!”, am auzit pe cineva intrând în cabinet.
“Dă-mi-le mie”, a zis asistenta și le-a așezat la mine pe piept.
Încercam să nu mă mișc ca să nu le vărs pe mine. Le-au băut repede, mult mai repede decât îmi ia mie să beau o cafea.

“A ajuns mâncarea. V-o aduc aici?”, a intrat aceeași persoană care a adus cafelele.
“Da, adu-le, că mai avem de lucru”, a răspuns stomatologul.
Asistenta a aruncat containerele goale de la cafea și a pus în loc recipientele cu prânzul. La început mă ardeau, dar m-am obișnuit repede.

Se lăsase seara. Nu mai aveam aspiratorul de salivă în gură, nici recipientele de la prânz nu mai erau pe mine, aveam în schimb dosare. Obosit, stomatologul se uita peste radiografii și istorice medicale pentru, bănuiam eu, pacienții programați în ziua următoare. Nu i-am spus nimic ca să nu-l deranjez, părea epuizat. Am rămas acolo, era comod. Cred că am și adormit, la un moment dat mi-am deschis ochii și era beznă, nimeni în cabinet, toate luminile stinse. Ce era să și fac, m-am culcat la loc.

M-am trezit când s-a deschis brusc ușa de la cabinet și s-au aprins neoanele. Un bărbat intrase în cameră și îi urla altuia despre cum a venit cu mașina prin trafic. A fost atât de brutal că m-am speriat. A început să mute lucruri prin cabinet și a ajuns la ghimbirul meu.

“No mă, ce caută țelina asta aici? Cine-o fi lăsat-o, ai idee?”
“Stai, că vin să văd”, a strigat colegul, “Ăsta-i ghimbir bă deșteptule, n-ai văzut un ghimbir în viața ta?”
“Ba bă, normal c-am mai văzut. Da’ nu prea am treabă cu chestiile astea asiatice.”
“Mă poate ajuta cineva să urc niște cutii?” a strigat cineva de departe.
“Acuma venim!” a răspuns primul bărbat. A pus ghimbirul pe mine și au plecat amândoi grăbiți din cabinet.

“Ăhăm ăhăm” mi-am dres vocea și m-am ridicat de pe scaun. Mi-am pus ghimbirul în buzunar și m-am pornit spre casă.