Prânz cu Mihăiță

Am aruncat în cuptor ce-am găsit prin cămară și prin frigider și m-am așezat pe canapea. Stăteam în liniște cu spatele drept și cu picioarele îndoite la 90 de grade. Aveam de așteptat jumătate de oră, apoi puteam să mănânc prânzul.
De vreo lună, două nu îmi mai merg notificările pe telefon, dar am văzut pe laptop că am un mesaj nou pe Messenger. M-am ridicat și m-am dus la birou să îl citesc.

“cafea?” îmi scria Mihai.
“DAAAA” răspund, “dar am niște chestii la cuptor acuma, nu ți-e foame?”
“ba da”
“haide”
“vin, mersi”

I-am dat like la ultimul mesaj și m-am pus înapoi pe canapea cu spatele drept. Mai aveam încă 23 de minute. După 20 m-am ridicat și m-am dus în bucătărie să mă uit în cuptor. Arată bine, am pus pe modul grill ultimele minute și m-am așezat pe scaun. După 3 minute, am scos tava și am pus-o pe aragaz. Am lăsat ușa de la cuptor deschisă și am stat în dreptul ei ca să îmi încălzesc mâinile reci.

“acuma am ajuns la bloc” mi-a scris Mihai, dar nu am văzut pentru că nu îmi merg notificările. Mi-am luat telefonul ca să îl întreb când ajunge, dar chiar atunci a sunat interfonul. I-am deschis și am deschis și ușa de la intrare.

“Ooooo ce bine arată!” a zis entuziasmat uitându-se la tavă în timp ce-și scotea fularul cu mișcări circulare.
“Hai să vedem și cum îi” am răspuns în timp ce serveam.

Am înfulecat flămânzi, Mihai făcea pauze să-mi ureze sănătate, iar când am terminat ne-am dus pe canapea ca să ne relaxăm. Mi-a masat umerii și mi-a tras de degetele de la picioare ca să le pocnească, în timp ce îmi povestea cum aproape toți colegii de liceu i-au scris în album că se miră cât de flexibil este. Parcă îmi aminteam ceva frânturi de momente cu brațe și coate? Vag. Mi-am luat un șervețel când n-am mai putut de râs și voiam să-mi șterg lacrimile, după care a venit rândul meu, Ancuțammon, să povestesc.

I-am povestit cum m-a pleznit nostalgia într-un mod apăsător, poate până la urmă, nu are cum să fie altfel nostalgia decât urâtă și apăsătoare? La petrecerea de revelion susțineam că nici vorbă, nostalgia are mereu o latură pozitivă pentru că ai trăit ceva ce ți-a plăcut. Ies din casă — vorbesc prostii, așa îmi place mie. Mi-am întors șervețelul să plâng pe partea cealaltă în timp ce Mihai îmi tot trăgea de degete.

“Auu lasă-măăă că mă doare deja! Uite că mi-s în toate părțile degetele, ce mi-ai făcut?”
“Vai de mine, nu mi-am dat seama, de ce n-ai zis nimic?”
“Păi eram atentă să-ți povestesc cu nostalgia. Uite că alea două mi-s invers, futu-i mama ei de treabă, mă Mihai mă...”
“No! Stai că acuma ți le pun la loc.”
“Te rog… și așa îs supărată, vezi că plâng aici în șervețel.”

Începea să mă ia somnul în timp ce-mi aranja degetele la locul lor, eram obosită, dormisem prost în ultimele nopți. Mișcările lui grijulii îmi încălzeau picioarele și mă relaxau.

“Eu mă duc acasă, te las aici clătituță”, mi-a zis în timp ce-mi fixa pătura în jurul meu.
“Bine Mihu, mersi de vizită. Să lași ușa deschisă în caz ca le e foame și vecinilor, să ia ce-a mai rămas pe tava aia.”
“Las, las, pa fetița.”
“Paaaa, să mai treci!” am răspuns adormită.

Am rămas pe canapea, dar ca de fiecare dată când stau cu speranța să adorm, după 5 minute, mi-a trecut somnul, dar nu și oboseala. Futu-i mama ei de treabă!